Toate colecțiile
Control Center - Bonuri
Bonul fiscal: Ce informații trebuie să conțină
Bonul fiscal: Ce informații trebuie să conțină

Ce obligații au comercianții care emit bonuri fiscale.

Andrei avatar
Scris de Andrei
Actualizat cu mai mult de o săptămână în urmă

Bonul fiscal este documentul emis numai de aparatul de marcat electronic fiscal cu ocazia efectuării livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii și detaliază informațiile referitoare la acestea, în funcție de specificul activității desfășurate, se menționează în HG nr. 804/2017.

Același act normativ stabileste că bonul fiscal cuprinde trei parți: antet, conținut și parte finală.

Antetul bonului fiscal conține cel puțin denumirea și codul fiscal/codul unic de înregistrare al comerciantului, adresa de la locul de instalare a aparatului sau după caz, mențiunea "comerț ambulant" ori "taxi".

Mai departe, conținutul bonului fiscal trebuie să cuprindă:

  • data, ora și minutul emiterii bonului fiscal;

  • numărul de ordine al acestuia, la nivelul zilei de lucru;

  • numele sau codul operatorului;

  • denumirea fiecărui bun livrat sau a serviciului prestat;

  • prețul sau tariful unitar;

  • cantitatea;

  • valoarea pe fiecare operațiune, inclusiv taxa pe valoarea adaugată, cu indicarea cotei acesteia;

  • valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adaugată;

  • valoarea totala a taxei pe valoarea adaugată pe cote ale acesteia, cu indicarea nivelului de cotă;

  • valoarea totală a operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adaugată;

  • valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adaugată, dacă este cazul.

  • codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului;

  • unitatea de măsură;

  • modalitatea de plată.

Partea finală a bonului fiscal cuprinde logotipul și seria fiscală a aparatului, iar în cazul când acesta operează în cadrul unui sistem de gestiune, numărul aparatului de marcat electronic fiscal.

[tags: ce informatii trebuie sa contina bonul fiscal, continutul bonului, numarul de ordine, pretul, taxa pe valoarea aduagata, ce obligatii au comerciantii care emit bonuri fiscale]

Ați primit răspuns la întrebare?