După ce ai instalat aplicația Insights din Marketplace, beneficiezi de o suită suplimentară de rapoarte, pe care le găsești în categoria Insights din secțiunea Rapoarte din contul tău de administrare.
Cât costă și cine o instalează: aplicația Insights costă 19 EUR/lună + TVA și o instalezi singur, direct din contul tău de administrare: Marketplace → Insights → Instalează. După ce accepți, aplicația apare instalată imediat; nu trebuie activată de cineva de la echipa Ebriza. Dacă ai pachetul Titanium, Insights este deja inclus și nu trebuie instalată separat.
Trend Livrări: urmărește performanța platformelor de livrări în paralel
Trend Produse: urmărește performanța celor mai bine vândute produse pe intervale de timp
Comenzi Livrări: urmărește toate comenzile din aplicațiile de livrări și filtrează după platformă
Tip Produs și Cote TVA: urmărește vânzările defalcate pe cote TVA și tip produs: marfă/produs finit/serviciu.
Vânzări pe Săli: urmărește vânzările defalcate pe sălile din locație
Trend Cost Achiziție: urmărește evoluția prețurilor de achiziție pentru stocurile tale
Pe rapoartele de mișcări de stoc putem adăuga acum și coloanele Locatie sursa și Locatie intrare. Pe un transfer între gestiuni ele arată, pe același rând, gestiunea din care a plecat marfa și gestiunea în care a intrat. Pe mișcările care nu sunt transferuri (vânzare, intrare pe NIR, bon de consum, producție) cele două coloane rămân goale.
În plus, poti solicita asistență pentru configurarea tuturor rapoartelor personalizate de care ai nevoie, de la echipa de support Ebriza.
Un raport personalizat se construiește însă peste datele pe care Ebriza le salvează deja - vânzări, bonuri, produse, plăți, stocuri, facturi, clienți. Dacă informația de care ai nevoie se sprijină pe momente de timp sau pe evenimente care nu sunt salvate, nu există peste ce să fie construit raportul: în acele cazuri răspunsul este că nu se poate, nici ca raport standard, nici ca raport personalizat. Dacă nu ești sigur că datele de care ai nevoie sunt salvate, scrie-ne și verificăm împreună înainte să începem configurarea.
Înainte de test există însă o condiție: datele cerute trebuie să fie salvate. Numărul raportului Z poate intra într-un raport personalizat pentru că este înregistrat pe fiecare bon fiscal - adică datele există deja. În schimb, o durată care se calculează din momente de timp pe care aplicația nu le salvează nu poate intra într-un raport, oricât de personalizat ar fi el.
Accesul la rapoartele Insights ține de aplicație
Rapoartele din categoria Insights – inclusiv Tip Produs și Cote TVA, care defalcă vânzările pe cote de TVA și tip de produs – se văd doar cât timp aplicația Insights este instalată din Marketplace și activă pe cont. Accesul vine prin aplicație: nu sunt rapoarte standard, disponibile pe orice cont.
Dacă aplicația Insights se dezinstalează, categoria Insights dispare din secțiunea Rapoarte, iar rapoartele din ea nu se mai pot vedea. Același lucru este valabil și pentru rapoartele personalizate configurate pentru tine de echipa de suport Ebriza: și ele se livrează prin Insights, deci nu mai sunt accesibile cât timp aplicația nu este instalată.
Dacă te gândești să dezinstalezi Insights, dar folosești rapoarte din această categorie sau ai rapoarte personalizate configurate, scrie-ne înainte.
Odată salvate, rapoartele personalizate pot fi accesate oricând atât pe web cât și în aplicația mobilă Ebriza OPS!
Când am nevoie de un raport personalizat și cum îl cer?
Testul este unul singur: există un raport standard care conține tot ce îți trebuie? Dacă da, folosește-l. Dacă raportul standard îți dă doar o parte, atunci ai nevoie de un raport personalizat. „Doar o parte” înseamnă două lucruri deopotrivă: fie îți lipsește o DEFALCARE (raportul îți dă doar totalul, iar ție îți trebuie împărțirea pe produse, pe categorii, pe angajați sau pe protocol), fie îți lipsește o COLOANĂ pe care raportul standard nu o are (de exemplu numărul raportului Z lângă fiecare zi, într-un raport de încasări pe zile). Nu contează cum formulezi cererea: „vreau să văd câte bucăți din fiecare produs au ieșit pe protocol săptămâna trecută” sau „vreau încasările pe zile și numărul de Z lângă fiecare zi” sunt amândouă cereri de raport personalizat.
Mai este o condiție, înainte de orice: să existe datele. Un raport — standard sau personalizat — se poate construi doar peste informații pe care Ebriza le salvează și le pune la dispoziție pentru raportare: vânzări, bonuri, comenzi, produse, plăți, cote de TVA, numărul raportului Z, stocuri, intrări și consum, facturi, clienți, angajați. Pentru acestea, faptul că niciun raport standard nu ți le arată împreună nu este o problemă: exact asta rezolvă un raport personalizat.
Sunt însă lucruri pe care platforma nu le păstrează și care, prin urmare, nu se pot pune în niciun raport: duratele comenzilor pe ecranul de bucătărie (KDS), de la marcare până la finalizare, timpii de preparare și de așteptare, sau alte momente de timp care nu se salvează ca istoric. În aceste cazuri raportul nu se poate face nici ca raport personalizat prin Insights. Dacă ai nevoie de o astfel de informație, scrie-ne oricum: o înregistrăm ca sugestie de produs, dar îți spunem cinstit din start că astăzi nu se poate.
Rapoartele personalizate se livrează prin aplicația Insights și sunt configurate de echipa de support Ebriza. Pașii sunt, în ordinea asta:
Pasul 1 — instalează aplicația Insights. Costă 19 EUR/lună + TVA și o instalezi singur din Marketplace-ul contului tău (Marketplace → Insights → Instalează); nu trebuie să ne scrii ca să ți-o activăm. Dacă ai pachetul Titanium, o ai deja inclusă.
Pasul 2 — uită-te întâi la rapoartele pe care Insights le are deja gata făcute, în Rapoarte → Insights. Se poate ca ce îți trebuie să existe deja.
Pasul 3 — abia după ce ai instalat aplicația, scrie-ne ce raport vrei configurat. Ca să îl putem construi din prima, spune-ne două lucruri:
ce tip de raport vrei - de exemplu vânzări pe produse, activitate pe angajați, protocol defalcat pe produse;
ce coloane să conțină raportul - de exemplu nume produs, cantitate, valoare, dată, utilizator, locație.
Spune-ne și perioada pentru care îl vei rula cel mai des — de exemplu ziua curentă, ziua precedentă sau ultimele 7 zile. Perioada aceasta se salvează în raport și devine intervalul cu care raportul se deschide de fiecare dată. Odată configurat, raportul rămâne salvat în contul tău și poate fi rulat oricând, atât pe web, cât și în aplicația mobilă Ebriza OPS.
Perioada cu care se deschide raportul personalizat
Fiecare raport personalizat are un interval de timp salvat în configurarea lui — de exemplu Astăzi, Ieri, Ultimele 7 zile, Luna curentă sau un interval fix între două date. Intervalul este ales de colegul Ebriza care îți configurează raportul, pe baza perioadei pe care ne-o spui la solicitare.
Aceea este perioada cu care raportul se deschide de fiecare dată când îl accesezi. Poți schimba manual intervalul din raport, pentru orice altă perioadă vrei să vezi, dar schimbarea ține doar pentru vizualizarea curentă: la următoarea accesare raportul se redeschide pe perioada salvată în configurare.
Perioadele relative se recalculează singure la fiecare deschidere: Astăzi înseamnă mereu ziua curentă, iar Ultimele 7 zile înseamnă mereu ultimele 7 zile față de azi. Ce nu se schimbă niciodată de la sine este valoarea salvată: un raport configurat pe Ieri va arăta mereu ziua precedentă, oricât timp ar trece. Un interval fix între două date calendaristice arată mereu exact acele zile.
Dacă raportul se deschide pe altă perioadă decât ai nevoie, scrie-ne și îți modificăm intervalul din configurarea raportului. Este o simplă schimbare de setare, o rezolvăm rapid, iar după un refresh de pagină raportul se va deschide direct pe perioada dorită.
Numărul de rezultate cu care se deschide raportul
Pe lângă perioada, în configurarea fiecărui raport este salvat și numărul de rezultate pe care raportul le afișează la deschidere. Este primul filtru din raport. Pentru rapoartele grafice opțiunile sunt 5, 10, 15 și Toate, iar pentru rapoartele afișate ca tabel sunt 500 și Toate.
Valoarea salvată este folosită peste tot unde se deschide raportul: în secțiunea Rapoarte și în graficele adăugate pe Dashboard. Dacă raportul este salvat cu Toate, și graficul de pe Dashboard se deschide cu toate rezultatele.
Valoarea salvată se păstrează doar dacă se numără printre opțiunile modului de afișare al raportului. De exemplu, un raport salvat cu 500 și trecut apoi pe afișare grafică se deschide cu 5, pentru că 500 nu este o opțiune pentru grafice.
Poți schimba oricând numărul de rezultate direct din raport, pentru vizualizarea curentă. La fel ca în cazul perioadei, schimbarea nu se salvează: la următoarea deschidere raportul revine la valoarea din configurare. Dacă vrei permanent altă valoare, scrie-ne și o modificăm noi în configurarea raportului; după un refresh de pagină raportul se va deschide direct cu numărul dorit.
Metode de plată și case de marcat: urmărești Total încasat, defalcat pe metoda de plată și pe casa de marcat. Versiunile fără casă de marcat ale acestui raport — Metode de plată și Metode de plată și utilizatori — sunt rapoarte standard și se găsesc în categoria Vânzări, pe orice cont.
Întrebări frecvente:
Î: Pot vedea vânzările pe fiecare masă în parte?
R: Nu există un raport care să afișeze vânzările pe mese. Ai două opțiuni apropiate:
Pe săli — instalează aplicația Insights din Marketplace și folosește raportul Vânzări pe Săli.
Pe mese (individual) — în aplicația POS, deschide Meniu → Bonuri și verifică fiecare bon în parte; în detaliile bonului vei vedea și masa aferentă.
Î: Cum văd ce produse am vândut pe fiecare cotă de TVA (inclusiv cota 0)?
R: Ai două opțiuni:
Raport — instalează aplicația Insights din Marketplace și folosește raportul Tip Produs și Cote TVA, care defalcă vânzările pe cote TVA și tip produs (marfă / produs finit / serviciu).
Verificare în Nomenclator — în Meniu → Nomenclator, verifică în dreptul fiecărui produs ce cotă de TVA are atribuită. Cota 0% apare de obicei pentru servicii de tip Bacșiș sau Garanție.
Î: Raportul standard îmi arată doar totalul, nu și produsele. Se poate și defalcat?
R: Da, printr-un raport personalizat. Raportul standard nu poate afișa coloane pe care nu le are, iar afișajul tabelar doar schimbă modul de vizualizare, nu adaugă date. Rapoartele personalizate se livrează prin aplicația Insights (19 EUR/lună + TVA), pe care o instalezi singur din Marketplace. După ce ai instalat-o, scrie-ne ce tip de raport vrei și ce coloane să conțină, și ți-l configurăm în Insights.
Î: Raportul meu personalizat îmi arată mereu ziua precedentă, deși vreau ziua curentă. Este o eroare?
R: Nu, este o setare. Raportul tău este configurat cu intervalul „Ieri”, iar aceea este perioada cu care se deschide de fiecare dată. Poți schimba intervalul manual pentru vizualizarea curentă, dar la următoarea accesare raportul revine la valoarea salvată. Scrie-ne și schimbăm noi intervalul din configurarea raportului pe „Astăzi”; după un refresh de pagină se va deschide direct pe ziua curentă.
Î: Cum văd ce produse am vândut pe fiecare cotă de TVA (inclusiv cota 0%)?
R: Ai două opțiuni:
Raport – instalează aplicația Insights din Marketplace și folosește raportul Tip Produs și Cote TVA, care defalcă vânzările pe cote TVA și tip produs (marfă / produs finit / serviciu). Raportul se vede în Rapoarte → Insights cât timp aplicația este instalată și activă pe cont; dacă aplicația se dezinstalează, categoria și rapoartele din ea nu se mai pot vedea.
Verificare în Nomenclator – în Meniu → Nomenclator, verifică în dreptul fiecărui produs ce cotă de TVA are atribuită. Cota 0% apare de obicei pentru servicii de tip Bacșiș sau Garanție.
Î: Se poate pune numărul raportului Z într-un raport de vânzări pe zile?
R: Da. Numărul Z este înregistrat pe fiecare bon fiscal din vânzări, deci poate fi afișat ca o coloană într-un raport personalizat - de exemplu un raport cu data, numărul Z, încasările, numărul de bonuri și media bon, cu o linie pentru fiecare zi. Raportul standard de încasări se grupează pe zi, dar nu are această coloană. Dacă nu ai încă aplicația Insights (19 EUR/lună + TVA), instaleaz-o întâi singur din Marketplace; după aceea scrie-ne ce coloane vrei și perioada pe care îl vei rula cel mai des, și ți-l configurăm în Insights.
Î: Pot avea un raport cu timpii din bucătărie - cât durează o comandă de la marcare până la finalizare, timpul mediu de preparare sau timpii de așteptare?
R: Nu. Un astfel de raport nu există în Ebriza și nu se poate construi nici ca raport personalizat. Momentul în care o comandă este marcată și momentul în care este finalizată în KDS nu sunt salvate, deci nu sunt disponibile pentru raportare - nu există datele din care să se calculeze durata. Aplicația KDS îți arată în timp real comenzile „În lucru" și „Finalizate", dar acestea sunt informații de moment, nu un istoric pe care să îl poți raporta ulterior.
Î: Se poate face un raport cu durata comenzilor pe KDS, de la marcare până la finalizare?
R: Nu. Acest raport nu există în Ebriza și nu se poate construi nici ca raport standard, nici ca raport personalizat prin Insights — datele de timp de pe KDS nu sunt disponibile pentru raportare. Ecranul de bucătărie afișează lista de lucru curentă, nu un istoric: comenzile finalizate se ascund după 15 minute și nu rămân salvate ca istoric din care să se calculeze durate. Același lucru este valabil pentru timpii de preparare sau de așteptare.
Ce se poate, în schimb, este pe comenzile de livrare: acolo se păstrează istoricul de statusuri al comenzii, deci duratele dintre statusuri (acceptare, intrare în preparare, trimitere către șofer, finalizare livrare) pot fi puse ca și coloane într-un raport personalizat. Sunt însă statusurile comenzii de livrare, nu timpii de pe ecranul de bucătărie.
Î: Vreau să văd pe același rând din ce gestiune a plecat marfa și în care a intrat. Se poate?
R: Da. Scrie-ne și adăugăm coloanele Locatie sursa și Locatie intrare pe raportul tău de mișcări de stoc. Dacă raportul arată atât ieșirile, cât și intrările din transfer, păstrează coloana Tip miscare stoc, ca să poți deosebi cele două rânduri ale aceluiași transfer.
Î: Trebuie să plătesc în plus pentru un raport personalizat? Cine îmi activează aplicația Insights?
R: Rapoartele personalizate se livrează prin aplicația Insights, care costă 19 EUR/lună + TVA (pe pachetul Titanium este deja inclusă). Aplicația nu o activează un coleg Ebriza: o instalezi singur din contul tău de administrare, Marketplace → Insights → Instalează, iar după ce accepți apare instalată imediat. Abia după instalare ne scrii ce raport vrei configurat și cu ce coloane, iar noi îl construim.
În plus, poți solicita asistență pentru configurarea tuturor rapoartelor personalizate de care ai nevoie, de la echipa de support Ebriza.
Î: Graficul de pe Dashboard îmi arată mai puține rezultate decât același raport din Rapoarte. De ce?
R: Acesta a fost un comportament greșit, care a fost corectat. Graficele de pe Dashboard se deschideau întotdeauna cu 5 rezultate, indiferent de valoarea salvată în raport, așa că un raport salvat cu Toate arăta trunchiat pe Dashboard. Acum graficul de pe Dashboard se deschide cu numărul de rezultate salvat în raport, la fel ca în secțiunea Rapoarte. Dacă încă vezi comportamentul vechi, dă un refresh complet al paginii (Ctrl+F5).
Î: Am schimbat numărul de rezultate pe un grafic de pe Dashboard, dar după reîncărcarea paginii a revenit la valoarea veche. De ce?
R: Schimbarea făcută direct pe grafic este valabilă doar pentru vizualizarea curentă. Numărul de rezultate este salvat în configurarea raportului, nu pe graficul de pe Dashboard, deci la reîncărcarea paginii graficul revine la valoarea din raport. Dacă vrei altă valoare permanent, scrie-ne și o modificăm în configurarea raportului.
[tags: insights, rapoarte, trend produse, trend livrari, vanzari, reports, rapoarte de vanzari, rapoarte ebriza]



