Direct la conținutul principal

TAG Produs [Ebriza NEW POS]

Ce înseamnă TAG-ul pentru produse, cum funcționează și la ce ajută

Scris de Iulia

UTILIZARE:

Acest câmp funcţionează la fel ca şi în celelalte situaţii unde, poate, ai fost nevoit să salvezi TAG-uri (cum ar fi pe youtube la incărcarea unui material video), şi are 3 utilităţi centrale:

1. La printarea comenzilor pe imprimantele nefiscale sau la împărțirea comenzilor în Kitchen Display Screen, pe categorii, secții (exemplu secția Bar, secția Bucătărie, etc). Tag-urile se adaugă din Nomenclator, pe fiecare produs.

Funcţionează ca o extensie a denumirii aducând mari avantaje la căutarea/sortarea produselor în aplicaţie. Din moment ce în câmpul ‘Denumire’ nu poţi întroduce chiar toate proprietăţile produsului (pentru că se vor vedea şi pe bonul fiscal), în TAG-uri ai posibilitatea să enumeri câte vrei. De exemplu dacă ai un bar, atunci poţi să introduci pentru beri cuvântul ‘bere’ ca şi TAG, iar astfel vei putea apoi să sortezi prin căutare toate berile pe care le vinzi dintre toate produsele.

2. TAG-urile pot fi de foarte mare folos la printarea bonurilor de comandă. De exemplu dacă ai şi bucătărie şi bar, atunci în aplicaţie pentru fiecare băutură salvezi TAG-ul ‘bar’, iar pentru fiecare fel de mâncare salvezi TAG-ul ‘bucatarie’. Astfel, când un client va servi o Cola şi o Pizza, chelnerul doar le selectează pe acestea in POS, şi aplicaţia trimite automat bonul de comandă cu ‘cola x 1 buc’ spre imprimanta barmanului, şi ‘pizza x 1 buc’ spre imprimanta bucătarului, fără a fi nevoie de scriere de bileţele separate şi deplasare fizică înspre cei doi.
Pentru ca direcţionarea de comenzi să fie completă va mai fi nevoie să introduci TAG-ul definit aici şi la setarea imprimantelor nefiscale pe care o vei face în POS prin accesarea butonului 'Imprimante'.

Să luăm ca și exemplu două produse:

  • Cappuccino, care are setat ca și Tag - BAR

  • Paste Carbonara, care are setat ca și Tag - BUCĂTĂRIE

În momentul în care un ospătar va marca aceste două produse:

  • Produsul Cappuccino va merge și va fi listat pe imprimanta nefiscală setată la secția BAR

  • Produsul Paste Carbonara va merge și va fi listat pe imprimanta nefiscală setată pe secția BUCĂTĂRIE

Important: Ca produsele să fie printate pe nefiscala setată la bar, este necesar ca nefiscala să aibă trecută pe ea tag-ul de BAR.

Tag-uri pe produsele folosite ca modificator sau ca atribut de delivery.

Direcționarea se face pe fiecare produs marcat în parte, nu pe produsul principal al liniei. Un produs adăugat ca opțiune de modificator sau primit ca atribut al unei comenzi din aplicațiile de delivery (Wolt, Bolt, Glovo etc.) merge pe imprimanta corespunzătoare tag-ului propriu.

Exemplu: produsul principal 7Up Doză are tag-ul bar, iar opțiunea Pepsi Max Doză are tag-urile bar și bucătărie. 7Up Doză se printează la BAR, iar Pepsi Max Doză se printează atât la BAR, cât și la BUCĂTĂRIE.

Fiecare astfel de linie se rutează singură, și atunci când are tag, și atunci când nu are. Un produs folosit ca opțiune care nu are niciun tag ajunge doar la o imprimantă (sau regulă KDS) a cărei regulă are bifată și opțiunea „fără tag”; dacă nicio regulă nu îl cere, nu se printează nicăieri și nu mai apare nici pe bonul produsului principal. Regula s-a schimbat pe 6 august 2026: înainte, o opțiune fără tag rămânea listată pe bonul produsului principal. Ca să iasă împreună cu produsul principal, dai opțiunii același tag ca produsului principal sau bifezi „fără tag” pe regula acelei imprimante — ținând cont că „fără tag” trimite acolo toate produsele netagate.

Același lucru este valabil și pentru linia principală a unui meniu primit de la o aplicație de delivery: componentele meniului sunt linii separate și pleacă fiecare la tag-ul ei, iar linia de meniu se rutează pe tag-ul ei. Dacă linia de meniu nu este preluată de nicio regulă, nu ies la bucătărie nici ea, nici nota pe care clientul a scris-o pe ea.

RECOMANDARE: Pune tag pe un produs folosit ca opțiune doar dacă vrei ca acesta să fie preparat separat și doar dacă ai o imprimantă sau o regulă KDS asociată acelui tag. Fără o regulă care să solicite tag-ul respectiv, produsul nu va mai apărea nici pe bonul produsului principal.

POZA

Sau dacă optezi pentru funcționalitatea de Kitchen Display Screen de la Ebriza, comenzile vor apărea în felul următor:

POZA

De asemenea, ca să intre comenzile cu tag în Kitchen Display Screen din POS, este necesar să fie trecute tag-urile și în aplicația Kitchen Display Screen, din partea de administrare a contului.

3. Poți vizualiza rapoarte măsurate pe Tag produs:

Va trebui să selectezi Rapoarte: Top tag- poți să vezi vânzările pe tag-uri.

CONFIGURARE:

Setarea tag-urilor se face din partea de Administrare a contului tău, din Nomenclator. Trebuie să apeși pe cele 3 puncte din dreapta produsului căruia vrei să îi pui tag și să alegi opțiunea Editează.

  • Tag-urile trebuie completate în campul Tag.

  • Pentru a seta tag-ul, este necesar să apeși tasta Enter, astfel încât acesta să fie încadrat într-un chenar albastru.

Următorul pas: Poți seta tag-uri pe stocuri, din Gestiune. Acestea se utilizează pentru a putea căuta în Inventar după stocurile cu respectivul tag. De exemplu, în Inventar o să poți introduce stocurile grupate pe o anumită categorie (pui la stocurile pe care le folosești în bucătărie tag de bucătărie).

[tags: tagurile pe produse, ce inseamna tag, la cema ajuta tag-urile, editare produse, configurare, tag-uri pe imprimante nefiscale, tag pentru bonuri de bucatarie, bar, cum adaug tag-uri noi, cum schimb tagul, imprimanta nefiscala, kds]

Ați primit răspuns la întrebare?