Aplicația Tookan îți permite optimizarea procesului de livrare oferindu-ți posibilitatea de a trimite comanda spre livratori direct din POS-ul tău Ebriza. Printr-un singur click, comanda este trimisă spre șofer cu toate detaliile clientului, detaliile comenzii, metoda de plată, adresa și timpul de livrare. Astfel, personalul tău se poate concentra pe activități mai importante în loc să transfere manual toate detaliile.
Tookan este o platformă de management a livrărilor. Tookan îți permite automatizarea întregului proces de livrare de la trimiterea comenzilor spre livratori, alegerea celei mai eficiente rute și managementul livratorilor în timp real.
CONFIGURARE:
Deschide un cont pe platforma Tookan.
Instalează aplicația Tookan din Marketplace-ul Ebriza.
Acceseaza aplicația Tookan din contul tău Ebriza (din partea stângă, unde ai lista aplicațiilor instalate).
Apasă pe butonul de setări (A) pentru a deschide fereastra în care va trebui să introduci API Key-ul (B) generat din Tookan, să selectezi dacă vrei ca alocarea comenzilor să se facă automat (C), să introduci detaliile ce vrei să se trimită din Ebriza spre Tookan (D) și să introduci numele template-ului generat din Tookan (E). Toate aceste opțiuni vor fi detaliate în pașii următori.
5. Loghează-te în contul tău Tookan și mergi la setări
6. În această pagină vom folosi meniurile "API Keys" și "Templates"
7. În meniul API Keys, la sectiunea "V2 API Keys" apasă pe butonul "Generate Key" și copiază codul în setările aplicației din Ebriza (ilustrate la pasul 2)
8. Din meniul Templates va trebui să selectezi template nou de la "Add from library". Din opțiunile ce îți vor apărea va trebui să introduci numele template-ului (punctul E, pasul 2) și numele fiecarui item (punctul D, pasul 2) în Ebriza.
9. Apasă pe "Salvează" și integrarea e gata.
UTILIZARE:
După ce ai urmat pașii de mai sus pentru a seta integrarea între Ebriza și Tookan tot ce va trebui să faci va fi să:
Apeși pe butonul de "Arată comenzi plătite" din sala de delivery a POS-ului tău
Apeși pe comanda pe care vrei să o trimiti spre Tookan
Selectezi "Trimite spre Tookan"
4. În această fereastră vei putea urmări comenzile în funcție de statusul fiecăreia:
A. Bon printat (gri) - S-a emis bonul fiscal dar comanda nu a fost trimisă spre livrator;
B. Trimisă la șofer (mov) - S-a trimis comanda către un livrator, dar aceasta nu a fost încă preluată;
C. În curs de livrare (galben) - Comanda a fost preluată de către livrator iar aceasta se află în drum spre client;
D. Livrare terminată (verde) - Comanda a fost livrată clientului.
Statusul unei comenzi în curs de livrare poate fi consultat oricând. Tot ce trebuie să faci este să dai click pe comandă și poți urmări traseul livratorului.
Important: Pentru a putea folosi aplicația Tookan, este nevoie să îți creezi un cont pe site-ul Tookan. Folosirea platformei de management a livrărilor Tookan se face contra cost, conform termenilor și condițiilor Tookan.
Următorul Pas
Acum că ai terminat de configurat aplicația Tookan din platforma Ebriza, citește mai multe despre suita noastra completă de aplicații de livrări.
[tags: livrari, aplicatii de livrare integrare externa, comenzi externe, comanda externa, sala de delivery]