Direct la conținutul principal

Cifrele din contul de administrare nu se potrivesc sau nu se actualizează — verifică întâi în incognito

Verifică rapid dacă cifrele incorecte sunt cauzate de cache-ul browserului.

Scris de Andreea Lazar

Verificarea în fereastră incognito

Dacă în contul de administrare Ebriza vezi cifre care nu se potrivesc, care par vechi sau care nu s-au actualizat — la stocuri, gestiune, inventar sau rapoarte — cea mai frecventă cauză nu este o problemă în contul tău, ci pagina veche păstrată de browser. Verificarea de mai jos durează 30 de secunde și te lămurește dacă aceasta este cauza. Excepție: dacă marfa nu apare pe stoc după ce ai făcut un NIR (o recepție), începe cu verificarea documentului și a Istoricului din Gestiune, nu cu incognito — vezi ultimul punct din „Ce nu rezolvă această verificare”.

  1. Deschide o fereastră incognito (privată) în browser: Ctrl+Shift+N în Chrome sau Edge, Ctrl+Shift+P în Firefox.

  2. Intră în contul tău Ebriza din fereastra incognito și autentifică-te.

  3. Deschide aceeași pagină și uită-te la aceleași cifre pe care le vedeai greșit.

Dacă în incognito cifrele apar corect

Atunci este doar cache-ul browserului, iar contul tău este în regulă. Golește cache-ul în fereastra ta obișnuită:

  1. Apasă Ctrl+Shift+Delete.

  2. La Time Range (Interval de timp) alege All time (Tot timpul).

  3. Bifează Cookies and other site data (Cookie-uri și alte date ale site-urilor) și Cached images and files (Imagini și fișiere în cache).

  4. Apasă Clear now (Șterge acum).

  5. Reîncarcă pagina Ebriza și autentifică-te din nou.

După golirea cache-ului vei fi delogat din Ebriza și din celelalte site-uri deschise în acel browser — este normal, autentifică-te din nou.

Dacă în incognito vezi aceleași cifre

Dacă în contul de administrare Ebriza vezi cifre care nu se potrivesc, care par vechi sau care nu s-au actualizat — la stocuri, gestiune, inventar sau rapoarte — sau dacă primești o eroare și o operațiune nu se salvează, cea mai frecventă cauză nu este o problemă în contul tău, ci pagina veche păstrată de browser. Verificarea de mai jos durează 30 de secunde și te lămurește dacă aceasta este cauza.

Primești o eroare sau nu poți salva?

Aceeași verificare se aplică și atunci când nu vezi cifre greșite, ci primești un mesaj de eroare sau o operațiune eșuează în contul de administrare din browser — de exemplu nu poți salva o factură în Costuri sau nu poți adăuga un articol pe ea. Cel mai clar semn că este vorba de browser este atunci când mesajul spune că un articol „nu mai există”, dar tu îl vezi în Stocuri și nu este șters: pagina din browser lucrează cu o copie veche a contului, iar ce trimite ea către noi nu mai corespunde cu realitatea din cont.

  1. Deschide o fereastră incognito (privată): Ctrl+Shift+N în Chrome sau Edge, Ctrl+Shift+P în Firefox.

  2. Autentifică-te în Ebriza din fereastra incognito.

  3. Reia exact aceeași operațiune care a eșuat — adaugă din nou articolul și salvează factura. Nu doar te uita prin cont: trebuie să încerci fix ce nu a mers.

Dacă în incognito operațiunea reușește, era doar sesiunea sau cache-ul din browserul obișnuit. Golește cache-ul după pașii de mai sus și reintră în cont.

Dacă primești aceeași eroare și în incognito, atunci nu este de la browser. Scrie-ne pe chat, spune-ne că ai încercat deja în incognito, ce operațiune ai făcut și ce mesaj ai primit, iar noi preluăm de acolo.

Ce nu rezolvă această verificare

  • Marfa care nu apare pe stoc după un NIR (o recepție). Aceasta este o problemă de date, nu de afișare: în marea majoritate a cazurilor, cantitatea chiar nu s-a înregistrat, pentru că linia de pe factură nu a fost completată în coloana Recepție marfă sau a fost recepționată cu cantitatea 0. Verifică întâi documentul și intrarea în Gestiune → Istoric — pașii sunt în articolul „Creare Notă Intrare Recepție”, secțiunea „Am făcut NIR-ul și marfa nu apare pe stoc — de unde începi”. Revii la verificarea în incognito doar dacă intrarea există în Istoric cu cantitatea corectă și tot nu o vezi în lista de stocuri.

  • Ce se vede pe tableta cu aplicația de POS. Cache-ul browserului nu are nicio legătură cu aplicația de pe tabletă; dacă acolo apar cifre greșite, scrie-ne pe chat.

  • Mișcările de stoc făcute chiar acum. Ele sunt înregistrate de un proces automat care rulează periodic, deci pot apărea cu o mică întârziere — vezi articolul „Cum se scad vânzările din stoc?”.

  • Mesajele de eroare care apar și în incognito. O eroare la salvare sau o operațiune care eșuează în contul de administrare NU este automat o problemă de platformă — de multe ori vine tot din sesiunea sau din cache-ul browserului. Fă întâi verificarea din secțiunea „Primești o eroare sau nu poți salva” de mai sus. Dacă eroarea apare și în incognito, atunci nu este de la browser: scrie-ne pe chat mesajul de eroare și spune-ne că ai încercat deja în incognito.

Triunghi de avertizare pe o linie de NIR: „nu mai există în gestiune"

Când deschizi sau editezi o recepție (NIR) în Costuri, pe o linie poate apărea un triunghi de avertizare care spune că articolul nu mai există în gestiune. Pagina compară articolele din data recepției cu lista de stocuri de acum. Triunghiul înseamnă că articolul exista în gestiune la data recepției, dar nu mai este în lista de acum.

Verifică întâi dacă articolul a fost șters. Cea mai frecventă cauză este că articolul a fost șters din gestiune după data recepției. Mergi la Gestiune - Stocuri și caută articolul după denumire. Dacă nu îl mai găsești, a fost șters. Recepția a fost făcută cât timp articolul exista, iar istoricul lui rămâne neatins: NIR-urile, mișcările de stoc și rapoartele nu se modifică. Pe linia NIR-ului alege un articol activ înainte să salvezi. Nu are rost să reîncarci pagina sau să golești cache-ul, pentru că pașii aceștia nu aduc înapoi un articol șters. Dacă vrei să afli când a fost șters și de către cine, scrie-ne pe chat denumirea articolului și verificăm noi în istoricul lui. Mai multe detalii despre ștergere găsești în articolul „Cum șterg o marfă sau o materie primă din gestiune?”.

Dacă articolul este activ în Stocuri, nu este șters și totuși are triunghiul, înseamnă că browserul lucrează cu o listă veche, nu că lipsește ceva din cont. Același lucru e valabil și pentru un articol creat chiar acum. Doar în acest caz urmează pașii de mai jos.

Pas 1: Reîncarcă pagina forțat cu Ctrl+Shift+R.

Pas 2: Dacă triunghiul este tot acolo, deschide aceeași recepție într-o fereastră incognito (Ctrl+Shift+N în Chrome sau Edge, Ctrl+Shift+P în Firefox) și autentifică-te din nou.

Pas 3: Pe linia de NIR, alege din nou articolul activ din listă și salvează.

Pas 4: Dacă în incognito triunghiul a dispărut, golește cache-ul browserului obișnuit după pașii de mai sus.

Nu crea o fișă de stoc nouă ca să scapi de triunghi. Fișa nouă rămâne în catalog și nu rezolvă cauza. Dacă ai în Stocuri două articole cu același nume și unul dintre ele este șters, alege pe linie articolul activ. Dacă triunghiul apare și pe articolul activ, cauza nu este duplicatul.

Dacă triunghiul apare și în fereastra incognito, după ce ai ales din nou articolul activ, scrie-ne pe chat. Spune-ne denumirea articolului, pe ce recepție apare și că ai încercat deja în incognito.

TAGS: [cifre gresite in admin, nu se actualizeaza, date vechi, incognito, cache browser, golire cache, raport gresit, stoc care nu se actualizeaza, pagina nu se actualizeaza, triunghi NIR, nu mai exista in gestiune, avertisment receptie, articol nu mai exista,articol sters, marfa stearsa, cine a sters marfa, cand a fost stearsa marfa, receptie veche]

Ați primit răspuns la întrebare?