Abonamentul tău lunar Ebriza se compune adunând costul fiecărei aplicații instalate pe cont. Plătești doar pentru ce ai instalat.
Există trei tipuri de aplicații, fiecare facturată diferit:
1. Aplicații globale
Se instalează o singură dată pe cont și sunt vizibile în toate locațiile (de exemplu planul Pro, Premium sau Titanium). Se facturează după formula:
prețul aplicației + ((număr locații − 1) × preț surge × prețul aplicației)
Cu alte cuvinte, prețul aplicației se aplică fiecărei locații suplimentare, înmulțit cu un preț surge.
2. Aplicații pe tranzacție
Se instalează doar pe locațiile pe care le alegi (de exemplu integrările de delivery: Bolt Food, Wolt, Glovo). Se facturează per tranzacție:
număr de tranzacții × prețul aplicației
O tranzacție înseamnă o notă de plată / o comandă. Nu există un cost lunar fix pentru aceste aplicații — dacă o locație nu are comenzi prin aplicație, nu costă nimic.
3. Aplicații cu licențe
Se instalează o singură dată pe cont și sunt vizibile în toate locațiile. Licențele de dispozitiv sunt licențe POS sau KDS, iar tu poți adăuga sau elimina oricând licențe pe aplicația instalată. Se facturează:
număr de licențe × prețul aplicației
Pachetele principale: Pro, Premium, Titanium
Pentru ca un cont să fie operațional, trebuie să instalezi unul dintre cele trei pachete principale din Ebriza Marketplace. Fiecare vine cu o perioadă de gratuitate de 15 zile, disponibilă doar dacă pachetul este primul instalat în cont.
Pro (49 €/lună) — tot ce ai nevoie pentru vânzări, la masă sau la tejghea: nomenclator și configurare săli, metode de plată multiple, echipamente fiscale/nefiscale nelimitate, rapoarte direct din POS, stornări, discounturi rapide, împărțirea notei, emiterea automată a facturilor și e-Factura, baza de date de clienți, promoții de marketing, alerte și registru de casă. Include 1 licență POS (29 €/dispozitiv extra).
Premium (99 €/lună) — pentru control deplin al costurilor și vânzare prin canale multiple: tot ce conține Pro, plus modulul de Gestiune (rețete și stocuri, actualizarea stocurilor în timp real, facturi de la furnizori și NIR-uri, comenzi către furnizori, bonuri de consum, transferuri, inventar) și 1500 de comenzi integrate pe lună incluse (delivery / meniu digital; 0,04 €/comandă extra). Include 2 licențe POS (29 €/dispozitiv extra).
Titanium (179 €/lună) — ideal pentru afaceri cu locații multiple și volum mare de livrări: tot ce conține Premium, plus rapoarte personalizate Insights (rapoarte custom, filtre complexe, suport din partea echipei Ebriza) și comenzi integrate nelimitate. Include 2 licențe POS (29 €/dispozitiv extra).
Despre prețul surge
Prețul surge este 1 în mod implicit. Asta înseamnă că fiecare locație suplimentară plătește prețul întreg al aplicației: dacă ai planul Pro (49 €) și 2 locații, plătești 2 × 49 €. Singurele excepții sunt ofertele speciale, unde se negociază un preț surge redus pentru locațiile suplimentare.
Despre creditul din cont
Dacă ai credit pe contul tău Ebriza, acesta se deduce automat din factură. Factura nu scade niciodată sub zero: dacă creditul este mai mare decât factura, creditul rămas se păstrează în cont și se aplică pe factura următoare. Dacă creditul acoperă întreaga factură, cardul tău nu este debitat deloc în luna respectivă. Creditul aplicat este întotdeauna vizibil pe factură.
Cum plătești
Singura modalitate de plată a abonamentului Ebriza este înrolarea unui card în contul tău Ebriza. Debităm cardul automat în fiecare lună și generăm factura după efectuarea cu succes a plății. Nu este acceptată nicio altă modalitate de plată — plata prin transfer bancar sau numerar nu este posibilă.
Când se face plata
Abonamentul este calculat și dedus automat de Ebriza în fiecare lună, începând cu data la care a fost creat contul. Dacă o plată eșuează, încercăm din nou în fiecare zi, timp de 10 zile consecutive. După 10 încercări eșuate, contul este blocat până când suma restantă este plătită manual. După efectuarea plății, un nou abonament începe din acea zi.
[subscriptie, cost, utilizare factura]
